Bunătatea șl prostia (Licuța Pântia)

 Râde-n hohote prostia

Atât ziua cât și noaptea,

Că-i prea lesne confundată,

Cu suprema bunătatea!

Bunătatea, însă plânge

Și își caut-al ei rost:

De ce omul bun la suflet,

E catalogat drept prost?

Asta chiar e o problemă

Inutil s-o mai înduri;

Eu cred că în consecință,

Bine-i de luat măsuri!

Și acelui care crede

C-a fi bun e-un simplu dar,

Să-i fie arătat drumul,

Înspre un dicționar!

Și să îi traducă minții

Care sigur e în ceață,

C-a fi bun, nu-i slăbiciune,

Ci e chiar un stil de viață!

Bunătatea înnobilează

Și dă vieții bunul rost;

Omule, educă-ți mintea: 

Bunu-i bun... și prostu-i prost!