„Brioșa”

  2017 a fost anul în care mi-am instalat Facebook-ul… De fapt, nu eu, ci soțul meu. După câțiva ani de încăpățânare, în care nepotul îmi tot spunea: „Dacă n-ai Facebook, înseamnă că n-ai viață socială, deci, nu exiști…”, iar eu replicam: „Cum nu exist, sunt chiar aici, în fața ta…”, am zis hai să fiu și eu în rând cu lumea, să exist, dacă eram, până atunci, invizibilă. Și nu bine am deschis pagina de Facebook că am devenit cât se poate de vizibilă, fiind „bombardată” din toate părțile de foști și actuali colegi, prieteni, rude, cunoștințe, ba și persoane pe care nu le cunoșteam, „ardeau de nerăbdare” să devenim prieteni. Ei! asta zic și eu „viață socială”, vorba lui nepotu-meu…

  Acuma, dacă eram și eu în rând cu lumea, am început să fiu activă, „să exist”. Nu postam des, ci m-am luat după Luci: doar urmăream postări și de la unul, și de la altul, că așa-i politicos, dădeam câte-un „Like”, câte-un „Ador”, puneam emoticoane… Astea-mi plăceau cel mai mult. Și cum Facebook mă anunța întotdeauna când vreunul dintre prietenii virtuali avea ziua de naștere și-mi „cerea” să-l ajut să și-o serbeze, îl felicitam din toată inima și căutam să-i pun cele mai frumoase emoticoane. Nu uitam, desigur, să-i pun, pe lângă tort, șampanie, artificii și... o minunată brioșă, căci mie îmi plac mult brioșele, și să le fac, dar și să le mănânc. Și totul a fost super, până într-o zi când, „copilul meu de serviciu”, cum îmi plăcea mie să-i spun unui coleg cu care mă înțelegeam foarte bine, vine și-mi reproșează: „Păi așa mă feliciți tu? De ce mi-ai pus și un „rahat”, mai ales de ziua mea?” M-am apărat: Cum adică ți-am pus un „rahat”? Îmi arată pe telefon felicitarea și emoticoanele. L-am liniștit pe dată: „Aia e o brioșă!”„Cum să fie o brioșă? E un „rahat” în toată regula, încă are și ochi…” Pentru că eu o țineam una și bună, mergem la șeful de schimb: „Uite ce mi-a trimis Lore de ziua mea… un „rahat”… ” Acuma, dacă tot a insistat, mi se părea și mie că parcă seamănă a ce-a zis el că e. Șeful confirmă, ba încă zice: „Da, și mie mi-a trimis când a fost ziua mea, dar… na! n-am zis nimic…” Nu trece mai mult de o secundă până când simt că obrajii mei sunt în flăcări și-mi ard urechile de parcă mi-au luat foc. Minunata brioșă de care eram foarte mândră, pe care am atașat-o tuturor „prietenilor virtuali” la ziua lor de naștere, este, de fapt… altceva… „Brioșa” magică mă privește, râzând, din telefon… Ce-or fi crezut despre mine, toți oamenii ăia, cunoscuți sau necunoscuți? Rude, prieteni, cunoștințe, toți au primit de la mine, cadou de ziua lor, vesela „brioșă” magică...

  Deci, a avut dreptate nepotu-meu: dacă ai Facebook, ai viață socială, într-un cuvânt, exiști… uneori, și ca să te faci de rușine, dacă lași tehnologia să vorbească în locul tău… Între timp, m-am lămurit și eu cam cum stă treaba cu emoticoanele, devenind de-a dreptul egoistă, astfel că atunci când e ziua de naștere a cuiva, „brioșele” și orice altceva ar semăna cu ele, nu le mai împart cu nimeni, rămânând doar în telefonul meu...