Capucino și scărpinatul

  Nu cred că există vreun patruped căruia să nu-i placă să fie scărpinat... fie că este vorba de urechile catifelate, de spate sau de burtică… Dar, ca și Capucino, micuța noastră matracucă, nu cred să mai fie altcineva în lumea asta mare… Și, dacă atunci când era mititică și se arunca pe spate, nu te puteai abține să nu pui mâna pe ea, de-a lungul timpului a devenit o adevărată expertă și manipulatoare profesionistă în a te face să o scarpini, chiar dacă nu ai avea această intenție.

  Astfel, dacă vine cineva din familie la noi, matracuca e deja „călare” pe persoana respectivă. Se urcă cu lăbuțele pe ea ca să-i atragă atenția și, dacă stă pe scaun picior peste picior, Capucino se prezintă cu spinarea „la datorie”, atenționând-o să se miște ca să o scarpine. Dacă nu, se mișcă ea, în față, în spate sau lateral după cum are nevoie de „masaj”. Și dacă, la un moment dat, persoana în cauză nu mai simte presiunea aceea pe care o simțea sub picior înainte cu doar câteva clipe, este pentru că matracuca e deja pe spate, așteptând să o scarpine pe burtică.

  Într-o după-masă eram cu Luci acasă și povesteam, el stând pe canapea, iar eu pe bicicleta statică, pedalând spre… nicăieri. După ce matracuca avusese parte de o „smotoceală” pe cinste din partea lui Luci, se tot uita spre mine, dar eu eram ocupată. Și cum povesteam cu Luci, dintr-o dată simt că piciorul stâng agață în ceva când ajung cu pedala jos. Mă uit și, parcă nu-mi vine a crede ce idee năstrușnică a avut zgaiba asta mică de matracucă: s-a ghemuit lângă bicicletă și, când ajungeam cu piciorul jos, pedala o scărpina pe spate, ondulându-se după cum îi pica mai bine. După ce mi-am dat seama ce face, îi și spun lui Luci: „No, fii atent ce i-a dat prin cap matracucii!” Se uită Luci curios și izbucnim amândoi în râs. Matracuca ne privește, pe rând, dând din codiță foarte fericită, știind cumva, că este vorba despre ea. Apoi, cum face de obicei când este băgată în seamă, se aruncă pe spate cu „roatele-n sus”, descoperindu-și burtica albă. „A înflorit Capucino!” avem noi obiceiul să spunem și… trecem la smotocit burtica. Deci, a obținut exact ce și-a propus...

  Bineînțeles că draga noastră Capucino nu face așa cu toată lumea. Până acum vreo trei ani, în Ajunul Crăciunului, ne adunam o trupă de câteva persoane, rude și prieteni, și mergeam să ne colindăm unul pe altul. Așa ne-a venit și nouă rândul. De cum am intrat în casă, colindând cât ne țineau plămânii, Capucino s-a ascuns sub pat și acolo a rămas până la plecarea musafirilor. Flutur era afară, nu părea dornic să intre. Una dintre verișoarele mele, care mi-e și nașă de cununie, chiar m-a întrebat pe unde mi-e „cățelușul”. Luci o lămurește că stă cuminte sub pat. „Măi, ce faci acolo, nu te-ai plictisit?” o întreabă verișoara mea, aplecându-se să o vadă mai bine. Eu mă chinui să o scot de sub pat și, fără să mă gândesc, o atenționez că e fetiță; „O cheamă Tu!” moment în care izbucnim cu toții în râs. Și acum ne amuzăm când ne amintim faza...

  Deci, dacă ești de-al casei și vii la noi în vizită, te sfătuiesc să vii echipat corespunzător, pregătit pentru joacă, nu de mers la biserică. Căci, matracucile nu te vor scuti, mai ales Capucino dar, cu siguranță, te vei întoarce acasă cu bateriile încărcate și cu veșmintele pline de „fire magice de iubire”...

                                       Capucino în „exercițiul funcțiunii”...