O bunică și-o copilă (Eliana Popa)

 Într-un colț uitat de lume... lângă podul dinspre moară

O bătrână și-o copilă își duc viața-ntr-o căscioară.

Erau tare nevoiașe... greu se descurca bunica

Își creștea cu multă trudă și iubire, nepoțica!

Dar necazul iute vine peste omul necăjit

Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit!

Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac

Dar degeaba... că nimic nu se leagă la sărac!

A pornit plângând bătrâna la un doctor la oraș

N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colț de caș!

Însă doctorul îi spune: „-N-am cum să te-ajut bunica,

Până nu-ți aduci la mine, mai în grabă nepoțica!”

 

Lacrimi i-au brăzdat obrajii  că n-avea cum să o poarte

Pe fetița ei bolnavă la un vraci așa departe...

Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în fața sa

O biserică frumoasă... pe o stradă... undeva!

 

A intrat privind sfioasă către sfinții din icoane

Și a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane

Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă

A-nceput cu voce tare, să rostească a sa rugă:

 

„-Dragă Doamne, sunt Maria! Nepoțica mea-i bolnavă

Zace-n pat de multă vreme... e slăbită și firavă

Dacă poți Tu să o vindeci, mergi acuma... iute... iute

 Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte!

 

Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă

Are găuri în șindrilă... e micuță și săracă...

Caută sub preșul roșu și ia cheia de la ușă

Mergi, Te rog, să-mi vindeci fata! Fata mea ca o păpușă!

Să nu uiți! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc

Ca să pot deschide ușa când o fi să mă întorc!

Gata, Ți-ai notat adresa? ...iaca ... plec și eu la drum,

Mulțumesc, Mărite Doamne... mulțumesc încă de-acum!”

O priveau râzând mărețe, „cuvioasele” femei

Zice una mai țâfnoasă: „-Vai și-amar de ruga ei!”

Dar bătrâna-și ia desaga și pornește către casă

Cu nădejde mare-n Domnul... nu le-aude sau nu-i pasă!

Și minune! Când ajunge și deschide grabnic ușa,

Nepoțica ei cea dragă cânta legănând păpușa.

„-Cum? Te-ai ridicat, micuțo? Vino iute la bunica!”

Și degrab' îi sare-n brațe ca zvârluga, nepoțica!

„-A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte

Avea haine de lumină și în plete stele multe,

Și sub pletele-nstelate... precum crinul fruntea Lui!

Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui!

 

Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală

Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară!

M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța noastră

Și ai cheia așezată chiar sub preș, lângă fereastră.”