Pașii mei pornesc spre Tine, ochii mei spre Tine cată,
Tu mi-ai fost, Hristoase, Doamne mai aproape ca un tată!
Mi-ai vegheat copilăria și-acum anii tinereții,
Chiar și-atunci când rătăceam suflet trist pe drumul vieții!
Multă vreme-ai așteptat, să-Ți deschid în suflet poartă,
Însă ochii mei de lut, nici n-au vrut, atunci, să vadă!
Deși Te știam, Hristoase, de la bunu' din pruncie,
Te-am lăsat uitat și singur în a mea copilărie!
Ai pășit mereu cu mine, mi-ai fost ajutor și pază,
Ochiul Tău și Sfântu-ți înger, ieri și astăzi, mă veghează.
Am fost singură-ntre oameni, nici ai mei n-au fost aproape,
Lacrima și suferința mă trăgeau să mă îngroape...
Dar o aripă de înger lângă mine a stat scut,
Am învins și-am stat ca stânca când putere n-am avut!
Mi-ai șters lacrima din suflet și cu dor m-ai așteptat,
Să mă-ntorc, iar în pruncie, să văd unde Te-am lăsat!
Te știam, dar nu am vrut, să mă-ntreb unde mai ești,
Te-am lăsat închis în vreme și în tolba cu povești!
Deși, amintirea Ta îmi ștergea din suflet frigul,
Te țineam închis și singur tot în casă la bunicul.
Până când pribeagu-mi suflet (ce-azi îți cântă Psaltirea)
Te-a zărit într-o icoană și Ți-a întâlnit privirea!
Dragostea din ochii Tăi a ucis, atunci, în mine,
Toată stăpânirea morții și mi-am amintit de Tine!
Și-am văzut, atunci, o lume diferită de ce-a fost,
Și am întâlnit Iubirea ce-o cătasem fără rost,
Doar în oameni și în vise, doar în lumea mea nebună,
Obosind s-o țin aprinsă, să n-o pierd sau să apună!
N-am știut c-acea Iubire doar în Tine o găsesc,
Nu în oameni sau în lume, sau în ce e pământesc...
„Ce-ai iubit în mine, Doamne? Ce-ai văzut în mine bine?”
„-Tot ce n-au putut vedea oamenii de lângă tine!”
Așa mi-ai răspuns, Iisuse, și-astăzi tare drag îmi ești!
Te-am chemat să stai cu mine, nu în tolba cu povești
Eu Te-am căutat în oameni, Tu erai, aici, în mine,
Te strigam să vii, Iubire, de prin zările străine!
Însă, Tu erai la ușă, îmi băteai în geam și-n zid...
Și târziu în ceas de noapte am venit să îți deschid!
Tu Mi-ai dăruit Iubirea... ce Iubire, Doamne Sfinte!
Mai curată decât roua, liniștită și cuminte.
Și Iubirea Ta, Iisuse, îmi aduce mângâiere,
Nu rănește și nu doare, e balsam peste durere,
Nu doboară, ne ridică, șterge ale lumii plângeri
Ne dă aripi și ne-nalță lângă sfinți și lângă îngeri!
O, ce dragoste, Iisuse, omului ai dăruit!
O Iubire ce nu are început și nici sfârșit,
O Iubire cum nu-i alta... căutați și o aflați
Din ea s-a născut Zidirea și din ea am fost creați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu