Covoarele

  Când s-a făcut suficient de frig și ne-am hotărât să întindem iar covoarele în bucătărie, cel mai fericit a fost Flutur. Parcă nici nu i-a venit a crede ce vrem să facem. Astfel, nu a apucat Luci să deruleze în întregime covorul de-a lungul holului, că matracucul s-a suit cu picioarele pe el și a început să sară, să se întindă… în fine, să se dea în spectacol de bucurie. Dar eu… parcă și vedeam continuarea scenariului cu mine în rolul principal de sclava Isaura... Aspiratorul nu puteam să-l folosesc zilnic, adică, nu-mi interzicea nimeni, nici stricat nu era, dar de când cu scumpirile din ultima vreme, îl folosesc doar o dată pe săptămână. Și, bineînțeles că matracucul mai are obiceiul să se culcușească afară în rumeguș, că doar n-a sta pe dalele reci din curte sau pe cimentul din fața ușii de la intrare, acuma, la început de noiembrie... Dar, îmi luasem online, încă din vară, o perie specială, foarte bună pentru cei care au animăluțe și se confruntă cu problema năpârlirii, căci, oricât le-ai peria, tot își lasă urmele cam peste tot pe unde se perindă. De fapt, acum am două, una pentru mansardă și una pentru parter, gândindu-mă că, în situația actuală, dacă am doar una, până cobor eu după perie, nu mai urc înapoi… poate, dacă mă cară cineva în spinare… Și, cu toate că-mi fac exercițiile în fiecare dimineață și, uneori, și seara, matracucul știe cât de importantă este mișcarea pentru mine, astfel că „nu mă iartă”, ba parcă mi-ar zice: „Lasă, mulțumirile le primesc mai târziu!”

  Într-o dimineață, mă trezesc eu așa, mai cu chef de lucru și, înainte de a mă așeza pe canapea (căci este o vorbă, nu o știu exact ca să o citez, dar sună cam așa: dacă te trezești cu un chef nebun de lucru, așază-te câteva minute pe canapea și-ți trece imediat) deci, cum spuneam, înainte de a mă așeza ca să-mi treacă cheful, iau peria magică și o folosesc pe toate covoarele de la mansardă. Apoi, cobor și o folosesc pe cea de la parter. Toată curățenia mi-a luat mai mult de o jumătate de zi. Am servit micul-dejun aproape de ora 14, când alții luau deja prânzul, dar privind roată în jurul meu, am zâmbit de bucurie. Ei bine, știți cât a ținut bucuria asta? Până m-am dus la baie să mă spăl pe mâini, căci matracucul și-a deschis ușa și, plin de rumeguș, fără să-i fie milă, câtuși de puțin, de mine sau, măcar, de munca mea, a dat o raită prin toată casa, după care a ieșit afară. Bineînțeles că a trebuit să lase o dâră în urma lui, precum Lizuca din „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu, ca și cum ar fi avut nevoie să știe drumul înapoi. Dar, ce să zic, e bine să te enervezi când ești foarte obosit, căci nu mai ai forță nici măcar pentru asta. Am dormit toată după-masa…

  Astfel, de când am pus covoarele, fac mai multă mișcare decât înainte... ba să merg să deschid sau să închid ușa după matracuci, examinându-l pe Flutur cam pe unde a umblat prin curte (dacă mai apuc, desigur), ba să mă aplec să mai iau bucățele de rumeguș care rămân în urma lui (Capucino e o „domnișoară”, ea nu are treabă cu rumegușul), ba să „culeg” cu peria mea magică firele de păr pe care mi le lasă cadou matracucile mele dragi, asta, pe lângă aspiratul săptămânal. Dar, conform citatului referitor la un câine: „Eu nu las păr prin casă… eu las fire magice pline de iubire”, n-aș schimba, pentru nimic în lume, casa mea cu o alta impecabilă, dar fără matracuci, chiar dacă asta înseamnă că „Sclava Isaura” continuă cu mine în rolul principal... 

                                Ce să zic... cu covoarele întinse... altă viață...